Ea e Oana

Pot spune ca de mic copil mi-au placut provocarile, de pe vremea in care in care jucam celebrul “Adevar sau Provocare” in fiecare zi, la care rareori raspundeam cu “adevar”. Tin minte ca n-am mai jucat de mult (am avut o tentativa weekend-ul trecut dar nu prea a mers) si parca mi-e dor. Pot spune ca inca mai am aceasta “pasiune” de a fi provocat si de a accepta pana si cele mai traznite provocari, de la care nu prea m-am ferit de-a lungul timpului.

Anii au trecut, insa provocarile inca mai apar din cand in cand si una dintre ele m-au facut sa scriu acest articol. Oana, una din cele mai bune prietene m-a provocat azi sa scriu un articol despre ea. Tin minte ca tot facea mici mistouri pe seama blogului si cum ca ar trebui sa scriu un articol despre ea ca sa-i arat cat de mult o ador. Dar astazi, chiar m-a provocat…

Atentie! Daca ai de gand sa ma faci/consideri ratat, sclav, pupincurist, obsedat, disperat sau alte sinonime ale acestor cuvinte  pentru ca scriu acest articol despre o fata, o buna prietena, mai bine apesi X-ul tab-ului in care te aflii.

Acum pot continua in liniste. Tin minte ca am cunoscut-o la inceputul iernii, in Decembrie anul trecut, chiar de 1 Decembrie daca-mi aduc bine aminte. Stateam pe net, nu stiu ce cautam si am dat de blogul ei. Am observat ca era din acelasi oras cu mine (Braila, splendoarea Romaniei) si avea un articol recent care m-a provocat sa-l comentez. Apoi, am facut cateva legaturi si mi-am dat seama ca o cunosc pe o prietena de-a ei, pe care am intrebat-o si mi-a confirmat banuiala. Imi amintesc ca i-am dat add pe mess si neavand idei (ca de obicei, ma streseaza sa-i dau add pe y!m vreunei tipe si apoi sa ma bag ca retardu’ in seama fara sa o cunosc si etc.), i-am spus: “Iti admir blogu’ )”. Bineinteles ca “replica” mea a dat roade si a dus la o conversatie lunga si interesanta…

Am continuat sa vorbim pe y!m, prin SMS-uri (datorita ei imi consum lunar cele 300 de SMS-uri incluse in abonamentul meu Orange si am invatat sa tastez rapid pe iPhone), la microfon, la telefon si peste putin timp ne-am intalnit de cateva ori si am devenit prieteni foarte buni. Acum, bineinteles, toti baietii o sa faca “Ba, esti prost. Daca-ti placea fata de ce nu te-ai combinat cu ea?”. Raspunsul meu e unul cat se poate de simplu: n-a fost sa fie. Si nu pot spune ca-mi pare prea rau, pentru ca nu se stie ce-ar fi fost daca am fi incercat altceva. Asa, m-am ales cu o buna prietena cu care nu mi-e rusine sa ies in oras alaturi de alti prieteni, pentru ca stiu ca atunci cand va deschide gura nu ma va face de cacat si cu care stiu ca pot sa vorbesc orice, oricand, oriunde. Probabil va ganditi acum “Ba esti si mai prost. Fetele/femeile sunt facute sa le combini si nimic mai mult. Sunt fiinte inferioare.”. si nu prea pot sa va condamn daca ganditi asa, pentru ca in general cam aveti dreptate (desi nu sunt misogin, cel putin nu inca). Din fericire, mai exista o sansa pentru toti/toate si cum speranta moare ultima, atunci o sa mor si eu odata cu ea, pentru ca momentan pot  spune din experienta ca mai exista fete cu ceva in cap si cu care ai ce discuta si pe care le poti numi prietene in adevaratul sens al cuvantului (pentru ca am parte de asa ceva, sa ma laud putin). 

Bineinteles, cum prieteniile sunt imperfecte pentru ca oamenii sunt fiinte imperfecte, ne-am certat de foarte muuulte ori, insa ne-am impacat de tot atatea ori. De fiecare data, unul dintre noi si-a luat inima-n dinti si-a pus mana pe telefon sau a dat dublu-click pe id-ul celuilalt si si-a cerut scuze. Probabil ca aceste mici certuri fac prieteniile mai puternice, nu stiu. Cam atat am avut de zis in seara asta, ca deja simt ca scriu din ce in ce mai mult si mi-e ca va plictisesc, asa ca e timpul sa zic noapte buna…

PS: Te-ai lamurit acum ca te ador? Ah si ca sa nu uit, ma tin si de-o promisiune mai veche: Ai fundu’ mare!