Golden Globe la a 66-a aniversare

Unii ar spune faptul ca “Globul de Aur” este doar o “repetitie”, ca este doar o “incalzire” pentru Oscaruri. Sa zicem ca as fi de acord cu lucrul asta dar nu in totalitate. Sa nu uitam ca multi regizori si actori care nu au castigat Oscarul, cu toate ca unii il meritau fara doar si poate, au gasit in “Globul de Aur” o recompensa pentru intreaga munca depusa.

Premiile Globul de Aur, acordate din 1944 de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood, au fost decernate, anul acesta, pentru a 66-a oară. Gala a avut loc la The Beverly Hilton, Los Angeles, şi a fost transmisă în direct, prin intermediul NBC, în peste 150 de ţări din toată lumea, inclusiv, în premieră, în China. Evenimentul a putut fi vizionat, în direct, şi în ţara noastră, prin intermediul HBO, luni, de la ora 3.00, ora României. As fi vrut sa urmaresc si eu dar dupa 15-20 minute am adormit. Fara doar si poate filmul “Slumdog Millionaire” şi mini-seria “John Adams”, ambele cu câte cu patru trofee, şi actriţa Kate Winslet, cu două, sunt marii câştigători de la gala premiilor Globul de Aur 2009.

Am vazut si eu in seara asta filmul “Slumdog Millionaire” si pot sa zic ca merita toate distinctiile oferite. “Slumdog Millionaire” a câştigat la toate categoriile la care fusese nominalizat: Cel mai bun film dramă, Cel mai bun regizor (Danny Boyle), Cel mai bun scenariu (Simon Beaufoy) şi Cea mai bună coloană sonoră (A.R. Rahman). Filmul este o coproducţie SUA-Marea Britanie-India care demonstrează că Hollywood şi Bollywood pot colabora cu succes. Povestea, comică şi romantică în egală măsură, este despre un tânăr indian care intră într-un concurs TV de cultură generală pentru a-şi impresiona prietena. Săptămâna trecută, “Slumdog Millionaire” şi-a luat partea leului şi la Critics’ Choice Awards, acordate de Asociaţia Criticilor de Film din SUA, câştigând cinci premii.

Marele învinse ale galei Globul de aur 2009  pot fi considerate producţiile ”The Curious Case of Benjamin Button” şi ”Frost/Nixon”, care aveau cinci nominalizări fiecare, inclusiv la cea mai importantă categorie – Cel mai bun film dramă.

Actriţa Kate Winslet a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol principal şi, respectiv, secundar, într-o dramă, pentru prestaţiile sale din “Revolutionary Road” şi “The Reader”. Din 1996 încoace, britanica a fost nominalizată de alte cinci ori la Globul de Aur, însă nu a reuşit niciodată să plece acasă cu trofeul. În “Revolutionary Road”, Winslet joacă, din nou, alături de Leonardo Di Caprio, după ce i-a fost parteneră şi în 1997, în “Titanic”, în timp ce în “The Reader” îi dă replica lui Ralph Fiennes.

Cu patru nominalizări din rândul mini-seriilor şi filmelor de televiziune, “John Adams” a câştigat, ca “Slumdog Millionaire”, la toate categoriile pentru care intrase în cursă, respectiv Cea mai bună mini-serie sau film de televiziune, Cea mai bună actriţă într-un rol principal în mini-serie sau film de televiziune (Laura Linney), Cel mai bun actor într-un rol principal în mini-serie sau film de televiziune (Paul Giamatti) şi Cel mai bun actor într-un rol secundar în în mini-serie sau film de televiziune (Tom Wilkinson). Celălalt mare câştigător pe parte de televiziune a fost serialul „30 Rock”, care şi-a adjudecat, şi el, toate trei premiile pentru care a fost nominalizat, inclusiv Cel mai bun serial de comedie.
O surpriză, chiar şi pentru câştigător, a fost desemnarea lui Mickey Rourke drept cel mai bun actor într-o dramă, deoarece concurenţa sa i-a inclus pe Sean Penn, pentru prestaţia din filmul biografic “Milk”, Brad Pitt, pentru “The Curious Case of Benjamin Button”, Leonardo Di Caprio, nominalizat pentru rolul din “Revolutionary Road”, şi Frank Langella, pentru “Frost/Nixon. “A fost un drum lung de întoarcere pentru mine. Acum câţiva ani, eram aproape ieşit din industrie. Vreau să ii mulţumesc regizorului Darren Aronofsky, care a avut încredere în mine şi s-a chinuit să obţină finanţare, avându-mă pe mine în distribuţia filmului”, a declarat Rourke, care, la 52 de ani, s-a aflat şi el, ca şi Winslet, pentru prima dată pe lista câştigătorilor la Globul de Aur.

Cel mai bun actor în rol secundar într-o dramă a fost declarat Heath Ledger, pentru rolul maleficului Joker din filmul care a dominat multă vreme box office-ul anului trecut, “The Dark Knight”. Ledger, care a murit pe 22 ianuarie 2008, la vârsta de 28 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de medicamente, a “primit” prestigioasa distincţie post-mortem.

La categoria Cel mai bun film de comedie sau musical, pelicula învingătoare a fost “Vicky Cristina Barcelona”, cu Rebecca Hall şi Scarlett Johansson în rolurile principale, în care două prietene, aflate în vacanţa de vară în Spania, ajung să se îndrăgostească de acelaşi bărbat. Filmul, care va putea fi văzut pe ecranele din România din aprilie 2009, este regizat de Woody Allen, un veritabil campion al premiilor – cu trei Oscaruri şi alte 78 de distincţii în palmares.

Irlandezul Colin Farrell şi englezoaica Sally Hawkins au fost recompensaţi cu primele Globuri de Aur din carieră, fiind declaraţi cei mai buni actori într-o comedie sau musical, datorită rolurilor din “In Bruges” (povestea unor asasini plătiţi, care îşi schimbă reperele asupra vieţii după o şedere de câteva săptămâni în oraşul belgian cu acelaşi nume) şi, respectiv, “Happy-Go-Lucky” (o comedie despre o învăţătoare al cărei optimism ajunge să-i exaspereze pe toţi cei din jurul ei).

This entry was posted in Film and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Golden Globe la a 66-a aniversare

  1. Moscor says:

    Foarte interesant articol ;;) ms man ;) la mai multe :)

  2. adecapa says:

    “And the Golden Globe goes to..Heath Ledger, The Dark Knight”
    Ce pot sa spun decat ca ma bucur cel mai mult pentru GG-ul lui Heath Ledger si Vicky Cristina Barcelona ( Woody Allen!! ), cu toate ca doream ca si Frost/Nixon-ul lui Ron Howard ( American Beauty, A beautiful mind ) sa ia un Golden Globe.
    Poate va avea mai mult succes la Oscaruri.
    Kate Winslet a spart gheata cu 2 GG-uri deodata. In Revolutionary Road a jucat excelent, iar despre The Reader nu pot sa ma afirm inca.
    Desi a fost o cursa grea la categoria “Best Performance by an Actor in a Motion Picture – Drama”, Mickey Rourke a castigat, dupa parerea mea detasat fata de ceilalti actori nominalizati. Prestatia lui in Wrestlerul lui Darren Aronofsky ( Requiem for a dream, The Fountain ) a fost excelenta aducandu-i totodata si primul sau Golden Globe din cariera abia la varsta de 52 de ani.
    Cat despre filme animate, nu stiu de ce s-au mai facut nominalizari, pentru ca era clar ca WALL-E va castiga.

    Waiting for THE Oscars..

  3. cosmin says:

    da foarte tare…imi place..

  4. babanutzu says:

    ceva spectaculos.merita felicitari si toate aprecierile noastre

  5. mamaremere says:

    The Curious Case of Benjamin Button, a fost, probabil un pic prea lung [166] ca sa reuseasca sa atraga atentia :) )… da’ s-or descurcat destul de bine oamenii aia la exprimat “whatever they wanted to say”… mi-a placut filmu’… nu mi-a schimbat viata, da’ a fost “interesant”… The Dark Knight, on the other hand… desi a avut doar cu 14 minute mai putzintel… oh dear… that was awesome [pacat de supradozele accidentale]…

    [welcome back]

  6. okei says:

    Ma intreb cat o sa tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>